“Italia este a italienilor” a fost sloganul-deviză al participanţilor la mitingul organizat aseară, la Roma, de mişcarea naţionalistă şi neofascistă Forza Nuova.Formaţiunea de extremă dreapta Forza Nuova a lansat şi un ultimatum, prin care le cere imigranţilor români din Genova să părăsească taberele din oraş în 10 zile.
Un alt subiect tratat de ziarele italiene este apropiata vizită la Roma a premierului român, Călin Popescu Tăriceanu. Cotidianele trec în revistă reacţiile apărute la Bucureşti în urma tensiunii create pe tema românilor din Italia, dar sunt consemnate, în acelaşi timp, şi declaraţiile dure ale politicienilor din peninsulă.