Campania premiata: “1 din 8 femei” - o campanie de constientizare asupra cancerului de san. Mai multe detalii aici…

McCann Erickson, Graffiti BBDO si TBWA Merlin au obtinut doua trofee de aur si un argint la festivalul de publicitate de la New York.

Agentiile de publicitate McCann Erickson si Graffiti BBDO au castigat cate un trofeu de aur, iar TBWA Merlin a fost premiata cu argint la festivalul de publicitate de la New York. Gala de premiere va avea loc saptamana viitoare, cand se vor anunta castigatori si din alte tari. Printre finaliste se numara si alte agentii romanesti – Cohn&Jansen/Ashley&Holmes si GAV/Scholz&Friends -, care insa nu au castigat cu niciuna dintre lucrarile inscrise in concurs.
Povestea pe larg in Evenimentul Zilei…

Andrei Ivantoc si Tudor Petrov-Popa au avut o intrevedere la ambasada romana din Chisinau. Se pare ca Gigi Becali le-a promis cate 50 de mii de euro iar ambasadorul roman Filip Theodorescu i-a invitat sa petreacă o vacanta de recuperare in România (via Petru Terguta)

Peste 2,324,951 de vizualizari, peste 1563 de comentarii, trecut la favorite de 3587 ori… daca scrii “romania” pe YouTube si cauti cel mai vizualizat clip, o vei gasi pe Cleopatra Stratan cu al ei Ghita:

Dacia a vandut peste 12.000 de masini, in primele cinci luni, pe piata franceza, cu 30,2% peste perioada similara din 2006, in timp ce vanzarile marcii Renault au scazut cu 13,5%, potrivit Comitetului Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA).

In perioada ianuarie – mai pe piata franceza au fost inmatriculate 12.146 masini Logan, in crestere fata de cele 9.326 inscrise in primele cinci luni din 2006. Cota de piata a marcii romanesti a urcat la 1,4%, in primele cinci luni, in timp ce la inceputul lui iunie 2006 era de 1,1%. Luna trecuta, francezii au cumparat 2.576 de unitati Logan berlina si MCV, in crestere cu 34,5% fata de a cincea luna din 2006.

Francezii au cumparat anul acesta 864.000 de autoturisme, cu 2,4% mai putin decat in intervalul ianuarie – mai 2006. Masinile marcilor franceze au 53% din piata, insa vanzarile acestora au scazut cu aproape 7%. Pe de alta parte, cota autoturismelor apartinand marcilor straine creste, pe fondul avansului vanzarilor cu 2,7%, conform statisticilor CCFA. | mai multe detaii…

Modelele din 2009 ale Dacia sunt: DACIA LOGAN, DACIA MCV, DACIA SANDERO si DACIA DUSTER, primul SUV de la Dacia.

Later edit: noua Dacia Duster pentru femei

M-am nascut in Romania nu din vointa mea. Asa a fost sa fie. Generatia bunicilor mei, care nu aveau pe vremea aceea timp de bancuri cu Radio Erevan, ci fugeau ca potarnichile atunci cand n-o mierleau ca vrabiile, a ajuns in Romania.

Pricopseala lor n-a durat prea mult: vreo 20 si ceva de ani. Cum-necum, cand scapi cu viata, zici ca e bine, chiar daca e rau.

Nascut în regim monarhic, am trait in regim democratic. Ca a fost unul comunist, pana in 1989, sau capitalist, dupa, aproape ca nici nu a contat: m-am bucurat de cea fost si de ceea mi-a fost scris. As vorbi cu pacat daca nu as recunoste ca marile bucurii ale vietii mele nu au fost la Atena sau New York, unde mi-a fost dat sa stau cu anii, ci atunci cand am ajuns prin Muntii Fagaras, Piatra Craiului si Retezat, cand am batut cu piciorul Parangul, Muntii Rodnei, Apusenii si satele Maramuresului, am innoptat pe la manastirile din Moldova sau pe langa culele din nordul Olteniei, am stat la umbra si am fumat/baut cafele cu nemiluita, lenevind, discutand despre virtutile terapeutice ale muncii prin Delta Dunarii, am holbat ochii la minunile în piatra lasate de sasii transilvaneni si am admirat savant eleganta zveltetii turlelor bisericilor de lemn din Maramurasul istoric, si tot fiind atat de muncitor visator am facut de rusine generatii întregi de inaintasi, care nu prea aveau timp de hoinareala sufletului si zburdalniciile mintii, pentru ca nu s-au nascut si nici nu au trait in Romania, ca mine… de ce sa mint, nu-mi pare rau, chiar daca ii fac de rusine si nu pot striga, batand cu pumnii in piept: ” La mine, negustor cinstit estem, naut cumparat, cafea vindem!”.  Cam asta ar fi cu Romania lui Bedros, oricat as bombani despre una sau alta, tragand de marginile bunditei cu care m-a inzestrat soacra-mea, fredonand bine dispus, cu un pahar de whisky-on-the-rocks, scotian, evident, fabricat sub licenta si in cooperare la Turtz, ” M-a facut mama oltean!” spre bucuria intregii Europe care sta cu ochii pe mine sa vada daca îmi iubesc tara sau am vandut-o strainilor.” Noi d-aicea nu plecam…”, ar putea zice saraca mama, fara sa mai adauge cati ani are si daca ne mai vrea cineva. E realmente pacat ca pierdem timpul cu toate tampeniile la televizor, in loc sa umblam hai-hui prin Romania. Cine are nedumeriri poate sa ma contacteze.

Bedros Horasangian

Alin Fumurescu

Motto: “Ca de n-ar fi, nu s-ar povesti”

Asa e, Alexei Mateevici avea dreptate: “Limba noastra-i ocomoara in adancuri infundata”. Iar daca se intampla sa traiesti, ca roman, in Statele Unite, comoara se afunda vazand cu ochii, de la o zi la alta. Si asta nu pentru ca majoritatea romanilor traitori in US si-ar tine, cu de-a sila (cu anasana), copiii departe de romana. Nici pomeneala. Nu suntem nici mai breji, nici mai putin breji decat altii.

Exista, in fiecare etnie de imigranti, familii care – in speranta unei integrari mai rapide – isi cresc odraslele exclusiv in limba engleza, dar acestia reprezinta mai degraba minoritatea. Iar rezultatele, dupa cum demonstreaza unele studii recente, sunt mai degraba ingrijoratoare. Pentru ca parintii, prin forta lucururilor, nu stapanesc foarte bine engleza, se pierd nuantele. Comunicarea dintre generatii se “chirceste”, se rastrange precum pielea de Sagri a lui Balzac la strictul esential (daca esential e sa mai stii ce note a luat fiica-ta, cu cine iese diseara, s.a.m.d.). In plus, micul american creste cu sentimentul ca tara din care provine e una de categoria a doua si deci, indirect, si el ar fi doar un cetatean de mana a doua.

Zicea Heidegger ca limba il vorbeste pe om. Pare-se ca il “vorbeste” prin gene si ca aceasta soptire nu poate fi ignorata fara a plati un pret destul de piparat. Recent, la NPR (National Public Radio) am auzit un documentar despre cateva familii de vietnamezi trecuti prin experiente similare. Pe la treizecisiceva de ani, oamenii s-au apucat sa-si invete limba materna (ca pe o limba straina, fireste) pentru a se putea reconecta la traditia din care plecasera.

Va fi fiind asta doar un moft postmodernist? Se prea poate, dar ma indoiesc. Va asigur, insa, ca nici romanii – majoritatea – care se incapataneaza sa-si pastreze copiii vorbitori de limba romana n-au parte de o viata mai usoara. E greu de imaginat pentru cei de “acasa”: “Cum? Ai tai nu mai vorbesc romaneste? Pai se poate? “ Uite ca se mai poate. Nu e vorba de rea-vointa. Vorba lui Kurt Vonnegut, “asa merg lucrurile”. La noi in casa se vorbeste doar romaneste. Asa s-a vorbit si asa se va vorbi pana la sfarsitul sfarsitului, amin. “S”-ul din “s-a” se refera, insa, strict la noi, la parinti. Copiii, fara exceptie, ne raspund, in majoritatea timpului, in engleza (chiar daca unele expresii amesteca, uneori amuzant, alteori de-a dreptul fermecator, cuvinte englezesti, romanizate, respectiv romanesti, anglicizate).

Am pornit si noi la drum convinsi ca totul e chestie de disciplina, ca “asa ceva nu se poate”. Am incercat tot ce ne-a trecut prin cap: am refuzat sa le raspundem, i-am pedepsit etc… Pana unde, insa, te poti opune firii lucrurilor? Asta functioneaza pe termen scurt, la copiii fara frati si sub o anumita varsta critica. Stiu familii de romani cu un singur copil care, pana in primii ani de scoala, a vorbit exclusiv in romaneste in casa. De cand a aparut, insa, vreun fratior sau vreo surioara care a inceput, la randu-i, sa mearga la scoala sau la gradinita, lucrurile s-au “deteriorat”. Fratii incep sa vorbeasca intre ei in engleza. Dintr-o data, bariera psihologica – de genul “in casa vorbesc romaneste” - dispare. Si nimeni nu se poate incapatana sa supravegehze copiii 24/7. Noi, avand trei, am cam depus armele.
Si, tot pentru ca avem trei, ne putem da seama mai bine de importanta varstei.

Ana, care a venit aici la 10 ani, vorbeste, citeste si scrie in romaneste fara probleme (chiar daca mai pierde, uneori, nuantele). Andrei a venit la sapte. Vorbeste, daca e musai, cautandu-si cuvintele, citeste mai silabisit si scrie chinuindu-i pe “sau/s-au”, “la/l-a”, sa.m.d. Alec a venit la patru, fara sa stie boaba de engleza. El vorbeste (romana) cel mai impiedicat, cu un bagaj care se rezuma la cuvintele esentiale, de citit, citeste decent pentru clasa a doua, dar fara sa inteleaga intotdeauna, iar de scris nu scrie decat copiind. Alde “ge/gi”, “che/chi” etc. depasesc – sper, deocamdata – puterea lui de intelegere (sau a noastra de explicatie). E de la sine inteles ca de inteles, inteleg toti limba si, dupa cate o sedere de vreo doua luni in tara, incep sa recupereze intens. Pana se intorc in State, si lucrurile reintra pe fagasul “normal”.

Avem, asadar, o armata de “ingineri” in casa: cu ochi inteligenti, dar care nu se prea pot exprima in limba materna, sau se exprima doar atunci cand e musai. Cu “musai” e iar o treaba interesanta. Cand vorbesc la telefon - cu bunicii, sa zicem, sau chiar si cu un var de-al meu (care e si el in State, asa ca n-are probleme cu engleza), ba de multe ori chiar si alti romani din State - se simt obligati sa vorbeasca in romaneste. La fel cu oricine care - suspecteaza ei - nu cunoaste limba. Aici se include, de cele mai multe ori, si… cainele. De ce? Habar n-am! O explicatie neplacuta ar fi ca il considera mai sarac cu duhul. Adevarata explicatie, inclin sa cred, e mult mai simpla: el, cainele, este rasfatatul familiei, or rasfatul verbal a ramas, in ciuda tuturor vicisitudinilor, un apanaj al limbii romane. Nu poti zice “mai, shoshon” in limba engleza, ca nu mai suna la fel. La fel, rugaciunile “Inger, ingerasul meu”, “Tatal nostru” si, mai rar, “Crezul” se zic, in continuare in limba romana. “Tatal nostru” il poti zice si-n engleza. Dar cum ai putea zice “Inger, ingerasul meu”?

In fine, dar nu in cele din urma (NOTA: vedeti? “last but not least” – la fel cu “pot sa am un pahar cu apa?”/ “may I have”) cu lecturile, e o alta problema. De fapt, sunt doua: prima e ca majoritatea lecturilor care ne-au incantat noua copilaria sunt intestate cu “strange words” (cum ar fi, de-o bunaoara, “intesat” sau chiar “de-o bunaoara”). Ce-i aia “palos”? Da’ “stanjen”? Devine dintr-o data mai usor sa le cumperi “Povestile de Aur ale Lumii” – variante modernizate ale basmelor clasice, traduse din engleza de catre un ungur roman (nu glumesc!) pentru ca acolo bagajul lingvistic e redus la strictul necesar si e complet curatit de “arhaisme”. Si-atunci cum mai ramne cu “dor”?

Si cu asta am ajuns la problema centrala – saracirea limbii NU este un fenomen specific romanilor emigrati si NU este un fenomen specific limbii romane. Englezii (ba chiar, din cate aud, si francezii) se confrunta cu aceleasi probleme. E drept, engleza tinde, de la sine, spre simplificare – vezi excelenta carte a lui Salvador de Madriagan, “French, English, and Spanish”. De vina nu este emigratia. De vina e internetul, email, chatul, si chiar si aceste bloguri. (Ma grabesc sa adaug : fara de care traitul de parte de tara ar fi aproape imposibil de suportat. Orice dus are si un intors.) Vorbim mult, comunicam putin. Simplificam. Isi imagineaza cineva ca Yeats este citit cu sufletul la gura de-a lungul si de-a latul Americii ? “…and stuff” e mai usor decat sa incerci nuante, detalii, cuvinte din zona crepusculara etc. (In treacat fie vorba, alde “etc” sau “s.a.m.d.” nu sunt decat expresiile precursoare/inaintemergatoare ale lui “and stuff”.)

Stateam intr-o noapte pe prispa si-mi fumam pipa, apucat de o neagra disperare – tocmai din aceasta cauza. Si, dintr-o data, m-a “palit” gandul ca au disparut, rand pe rand, atat greaca veche, cat si latina. Cine le mai pricepe astazi ? Dar ce spun eu ? A disparut pana si aramaica, limba in care vorbea Iisus Hristos, si nu s-a deschis nici o gaura in cer (afara, poate, de cea din stratul de ozon). Limbile - vorba prietenului meu, Zbengu, unul dintre cei care se incapataneaza sa-si forteze copiii sa vorbeasca in romaneste in casa – sunt vii. Si, tocmai pentru ca sunt “vii”, unele dintre ele mai si mor. Asa merg lucrurile. Nu “moartea” lor e ingrijoratoare, ci saracia limbajului, orisipece mosie se va fi afland el – americana, romaneasca sau vietnameza.

Ceea ce nu inseamna, catusi de putin ca as muri linsitit stiind ca ai mei nu mai pot zice un “Doamne, miluieste-l”, in loc de “God, bless him”.

P.S. : Cica la parintele Cleopa vine un tanar preot si-i zice : “Parinte, sfatuieste-ma, ca nu stiu ce sa mai fac! Am incercat toate cele cu enoriasii mei: le-am tinut predici lungi si predici scurte, am vorbit mai pe intelesul tuturor sau mai elevat, am organizat activitati pentru tineri, femei si copii, am avut grija de saraci. Cu toate astea, credinciosii mi se imputineaza vazand cu ochii. Ce sa ma fac?”. “Fiule”, ii raspunde parintele Cleopa, “din cate imi dau seama, TU ai facut destule. Poate c-ar fi timpul sa-l mai lasi si pe Dumnezeu sa faca una-alta”.

PETER MEEHAN scrie in NewYork Times un review foarte bun pentru restaurantul “Acasa” – cu specific romanesc. Puteti citi mai multe aici…