Evenimentul Zilei – 1990: mineriada din beciul TVR
Oameni reţinuţi pentru aşa-zise “vandalisme” au fost bătuţi ca la Securitate. Mineriada din 13-15 iunie 1990, care a pus capăt Fenomenului “Piaţa Universităţii”, o manifestaţie maraton, de 53 de zile, împotriva comunismului, a fost cea mai sângeroasă dintre cele patru mineriade de după Revolutie.
Jurnalul Naţional – Cuceriţi cu bâta şi lămpaşul
În urmă cu 17 ani, hoardele de mineri au aruncat Bucureştiul în epoca de piatră. Mineriada din 13-15 iunie 1990: zile cumplite în care Bucureştiul a fost asediat şi cucerit de oamenii cavernelor, deghizaţi în mineri. Zile de teroare, în care însemnul oficial al puterii a fost bâta şi lămpaşul.
Adevărul – Mineriada continuă
Sociologii spun că violenţele din anii ’90 s-au transformat în unele indirecte, mai ales prin internet şi televiziuni. Astăzi se împlinesc 17 ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990. Cu toate acestea, nu se mai vorbeşte aproape deloc despre unul dintre cele mai mari prejudicii ale mineriadei: exodul tinerilor. Zeci de mii de tineri au părăsit atunci definitiv România. În tot acest timp, mineriada, ca formă de violenţă, continuă zi de zi. De multe ori, se trece, de la simple injurii, către incitări la violenţă discriminatorie.
Sociologii spun că mineriadele i-au determinat pe mulţi dintre români să plece şi să nu se mai întoarcă vreodată în ţară. Specialiştii sunt de părere că, după 1990, românilor le-a intrat în reflex să se comporte violent în societate pentru a-şi susţine diferitele drepturi.
Filmul este un pic partinitor – sugereaza ca Ion Iliescu ar fi fost implicat in aducerea minerilor in Bucuresti. Justitia nu a gasit inca vinovatii pentru acele evenimente si nu prea e corect sa-l atacam pe fostul presedinte pe care eu personal il stimez.
Cum poti sa fi partinitor cand toate dovezile sunt clare..desi justitia se pare ca se face ca nu vede…de 17 ani…Este insa surprinzator de observat cum poti sa stimezi un fost presedinte care a multumit minerilor pentru “conduita civica” de a da cu batele in orice student care nu facea parte din lumea lor muncitoreasca. Ignoranta de care se da dovada conduce la sentimente de repulsie…si intr-adevar intervine intrebarea: cu atata indiferenta de a dreptul prosteasca in randul populatiei, isi merita soarta Romania? Cu un asemenea conducator criminal..asa e pana la urma si poporul..! Rusine..
Imagineaza-ti ca poate Iliescu a venit acolo sa aplaneze conflictul. Le multumeste tocmai pentru a nu instiga la violente – daca esti atenta, le sugereaza sa mearga civilazat acasa.
Noi am dedus modo groso cum ca el i-ar fi chemat insa justitia nu a dovedit acest lucru si nu putem sa facem acuzatii bazate pe un film documentar…
se vede clar ca in imaginile prezentate “comunistul”, imbracat in haine de capitalist, apara comunismul. instruit in scolile sovietice, in spiritul teroarei totale, ion iliescu a demonstrat ca stie sa manipuleze masele credule de mineri, aducandu-i in piata universitatii si maltratand sute de oameni si arestand altii sub privirile ingaduitoare ale militiei.
evenimentele din 1990 au fost o rusine nationala si au aruncat asupra tarii noastre o imensa umbra de intuneric.
Este un mare r***t (vedeti, m-am autocenzurat
) aceasta era “post-comunista” si “post-revolutionara” pe care o traim acum, asta privind la politicia si a oamenilor ei de acum, care, in cea mai mare parte sunt cei care au fost atunci sau unsii lor. Cine isi inchipuie ca Iliescu sau altii s-au aflat intamplator la televiziune in acea perioada, sau ca oamenii politici (o parte) de acum nu s-au cunoscut intre ei, se inseala. Multe sunt calculate si directionate (pentru a nu da nastere la comentarii fara rost: nu ma refer la teorii conspirative gen masoni sau mai stiu eu ce).Este cazul sa pun intrebari care s-au pus pana acum si la care inca (de atatia ani) nu s-a primit inca raspuns?
@qiu: Iliescu a fost si este un comunist de cel mai inalt rang, atat prin formare cat si prin fapte. Daca este sa apreciez ceva la el este faptul ca a fost si este singurul om cu adevarat politic, de la “revolutie” incoace.
qiu, poate ar fi trebuit ca si tu sa fi fost acolo, sub bite, impreuna cu tovarasul tau iliescu, bucura-v-ati de comunism in saecula saeculorum, amin.
Consider,pasajul13-15 iun, o foaie de istorie ce continua crimele din 1948-1958-1965.
Am fost in piata Universitatii ca participant in cadrul grupului ceafacut greva foamei sub numele de IlincaVictor-operat de inima.
Din momentul in care am observat foarte multe persoane tunse militareste am considerat caceva este in neregula si am fost nevoit sa ma retrag ca sanu fiu abuzat dat fiind faptul ca eram operat de inima in 80 ian.
Este regretabil ca Iliescu a pututsase injoseasca prin refolosirea mecanismelor postmonarhice.
Consider ca exista un principiu al echilibrului prin care acest om si toti asemeni lui vor plati intr-o buna zi.
Spatarus Victor(fost Ilinca Victor)Campulung Muscel/AG /0788295175/0751314288